Campania 20%

Vă invitam sa fiți susţinătorul nostru şi alegeţi să direcţionaţi 20% din impozitul pe profitul datorat statului către Organizaţia Speranța pentru Îngerași.

Codul Fiscal vă permite acest lucru, iar donaţia dumneavoastră nu vă costă nimic. Practic, sponsorizarea este suportată de către Stat, fiind scăzută direct din impozitul datorat. Astfel dumneavoastră puteți decide ce vreți să se realizeze cu o parte din banii datoraţi statului.

Potrivit art.8 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, persoanele fizice sau juridice române care efectuează sponsorizări beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizării, în condiţiile legii. Potrivit art. 21 alin. 4 lit. p) din Codul Fiscal, contribuabilii care efectuează sponsorizări potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind Sponsorizarea scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:
a) 3‰ din cifra de afaceri;
b) 20% din impozitul pe profit datorat

Ne-ar plăcea tare mult să fim sprijiniți în această campanie de strângere de fonduri, importantă pentru noi. Direcţionaţi 20% din impozitul pe profitul companiei dumneavoastră către organizaţia Speranța pentru îngerași, prin încheierea unui contract de sponsorizare.

Sponsorizarea dumneavoastră sau a companiei pe care o reprezentaţi ne permite să intervenim şi să ajutam copilașii abandonați din comunitatea ieșeană.

Ce trebuie să faceți?

Procedura este simplă: se calculează suma aferenta celor 20% din impozitul pe profit al companiei şi se încheie un contract de sponsorizare cu organizaţia Speranță pentru îngerași. Cheltuielile sunt deductibile, deci costurile pentru companie sunt zero.

Astfel, într-un mod transparent, fară a face o cheltuială în plus, puteți dirija o parte din bani către Asociația Speranță pentru Îngerași.

Pași pentru a direcționa 20% din impozitul pe profit:

  • Încheierea contractului de sponsorizare, conform legii, între beneficiar – Asociația Speranță pentru Îngerași – şi sponsorul persoana juridică.
  • Înregistrarea şi operarea sponsorizării în contabilitatea sponsorului.
  • Calcularea impozitului şi scăderea sponsorizării din suma datorată ca impozit, trimestrial, regularizarea făcându-se la sfârşitul anului.

Beneficiile companiei

Implicarea în parteneriate alături de organizaţia Speranța pentru îngerași aduce beneficii importante:

  • Vă diferenţiaţi de concurenţă şi întăriţi loiailitatea faţă de brand, prin asocierea emoţională a numelui/brand-ului dumneavoastră cu o cauză socială derulată în beneficiul copiilor abandonaţi;
  • Vă îmbunătăţiţi reputaţia în comunitatea ieșeană, pentru că mulţi ieșeni sunt părinţi şi, prin urmare, cu deschidere specială pentru problemele copiilor (educaţie, sănătate, protecţie, familie etc);
  • Creaţi oportunităţi de comunicare şi PR, deoarece acţiunile de implicare socială pentru copii abandonați se bucură de o mare vizibilitate în mass-media şi de deschidere din partea liderilor opiniei publice;
  • Vă asociaţi imaginea cu o organizaţie non-guvernamentală a cărei notorietate şi credibilitate sunt deja recunoscute pe plan local.

Datele necesare completarii formularului

Numele organizației: Asociația Speranța pentru îngerași
Codul de identificare fiscală (codul fiscal): 31520240
Contul organizației în format IBAN: RO05 RNCB 0175 1319 2682 0001

Download

Downloadeaza mai multe detalii despre Campania 20%

Document in format Microsoft Office Word 2010

Download

În numele tuturor copiilor care vor beneficia de sprijinul dvs., vă mulţumim!