Am fost la Centrul de zi “Prichindel”. 30 de îngerași au primit dulciuri, hainuțe precum și cadouri pline de surprize oferite de Asociatia Femeilor Romance din Grecia.

120 de îngerași de la Complexul de Servicii Comunitare Bucium au avut parte de o mega petrecere, cu pizza, tort trimis de iepuraș și cu muuuultă distracție. Tot la Complexul Bucium Iepurașul a venit cu rucsăcele pline cu dulciuri, jucării, produse de igienă, hăinuțe și Frankly Burgers.

Îngerașii de la Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgență Iași au fost vizitați de mesagerii Iepurașului. Au primit cadouri pline de surprize de la Asociatia Femeilor Romance din Grecia, s-au delectat cu savoarea Frankly Burgers, și au primit sute de îmbrățișări de la voluntarii noștri.

Iepurașul a ajuns și la Centrul de Plasament C.A. Rosetti Iași. 80 de îngerași au primit rucasăcele pline cu dulciuri și jucării, precum și nelipsiții și gustoșii Frankly Burgers.

Iepurașul a adus multe jucării, rucsăcele, mingi și o mașină de spălat nou – nouță pentru îngerașii de la Centrul de Plasament “Sf. Andrei” – Iași. Apoi am ieșit și am luat masa împreună ca într-o mare familie.