Misiunea “Speranță pentru Îngerași”

Noi toți împărtășim aceași durere când ne naștem: palma la fund ce ne învață să respirăm.

Totuși, unora, destinul le alină acea primă lecție de viață dăruindu-le îmbrățișarea și sărutul părinților. Unora… Altora, același destin, le dăruiește doar compasiunea unei infermiere ce a trăit aceași scenă de prea multe ori. A văzut deja ochișorii ăia încețoșați ce caută cu disperare direcția de unde ar putea ajunge vocea mamei. Nu-i posibil să fi dispărut în doar câteva clipe, cât i-a luat să-nvețe să respire autonom! O cunoaște bine, vocea mamei. A auzit-o înainte de-a o vedea. O cunoaște! Ar recunoaște-o! Dar nu e. În jur, se aud doar pașii sacadași a unor saboți și plânsete necunoscute ce tac din când în când.

E frig în pătuțul ăla cu lenjeria albă. Dar se face cald de fiecare dată când vine Anca, parcă așa i-au spus, sau Cătălina, sau Cristina sau parcă Adrian. Nu, nu, Voluntar, așa-i spuneau. Dar, de fapt, ce contează numelele celui ce-l strânge-n brațe pe acel îngeraș!

Nu e atent la nume, ci la cum îl leagănă și-i șoptește o poveste cu o căsuță unde-i mereu cald și sunt jocuri colorate și alți copilași, ca și el. Acolo, îi povestește, trec mămici și tătici ce-și caută îngerașii ca să le umple viața de rost.

Și sunt mămica și tăticul meu? , ar vrea să-ntrebe dar buzele i se deschid într-un zâmbet ce vorbește cât mii de cuvinte. A învățat s-o facă de la Voluntar, e clar că-i va înțelege gândul.

Noi toți împărtășim același dar suprem: iubirea.

Și acolo, în căsuța îngerașilor, vor veni des părinți cărora nu le e frică să iubească un miracol.

Dar vor veni și voluntari, tineri studenți, kinetoterapeuți, psihologi, asistenți medicali cărora le pasă. Le pasă să îmbunătățească, material și afectiv, viața unor copii abandonați. Și se vor implica să impiedice ca alti părinți să se teamă de miracolul vieții, prevenind abandonul.

Și vor încearcă din răsputeri să transforme o poveste în realitate și să clădească un centru de plasament privat pentru copii abandonați în spitale. O căsuță unde-i mereu cald și sunt jocuri colorate și alți copilași și… speranță!

Speranta pentru Ingerasi