Igiena orală are un rol extrem de important în starea generală de sănătate şi de bine. De aceea trebuie să acordăm o importanță deosebită îngrijirii dinților. Dacă dinţii de lapte cad prea devreme din cauza unei carii sau a îngrijirii precare a gingiilor, există mai multe şanse ca dinţii definitivi care urmează să apară să se suprapună sau să crească strâmbi.

Pentru copiii din centrele de plasament, aspectul sănătos al dinților îi face să fie mai încrezători, mai zâmbăreți, mai siguri pe sine și cu dorință de afirmare.

Din acest motiv, familia Speranta pentru Ingerasi / Hope for Angels este alături de acești copii, în vederea îmbunătățirii și menținerii stării de sănătate dentară. Cu ajutorul parteneriatului semnat cu “Universitatea Apollonia Iasi”, aproximativ 50 de micuți au beneficiat până acum de servicii dentare de specialitate (controale de rutină, îndepărtarea cariilor, plombe, detartraj, aparate dentare) astfel încât aspectul fizic să nu reprezinte un impediment în dezvoltarea lor.

campania-apollonia